Crux

Saturday, May 13, 2017

Agentii moderni ai lui Thanatos






Salutare echipaj si bine v-am gasit la un nou articol. Azi este una din acele zile in care Raidu’ va ofera o cugetare. Puteti s-o considerati o cugetare de seara inainte de culcare, sau nu, pentru cei care abia acum se trezesc si isi incep activitatea.

Ceea ce imi vine in minte momentan este ca, probabil cea mai “de speriat” trasatura a oamenilor care fac parte din subcultura sau curentul metal este inclinatia acestora catre culoarea neagra sau catre lucruri pe care oamenii “speriati” le asociaza cu moartea. Exista o intreaga societate care este ingrozita total de culoarea neagra  precum si de orice alt aspect care le-ar putea aminti de fenomanul natural mentionat. Simbolistica ce include cranii, oase, decadenta trupului fizic, orice dauna cauzata acestuia (rani deschise, sange, etc) precum si aspecte al lumii de dincolo, cu precadere asociate cu iadul infatisat de crestinism si nu numai, sunt tot atatea motive de soc printre “membrii integrati” ai societatii moderne.

Si totusi, singura imagine care imi vine in minte, in ceea ce priveste oamenii care adopta aceasta simbolistica putin mai intunecata decat ceea ce vedem zi de zi, este aceea infatisata intr-o carte despre care intamplator sau nu am scris pe Raid’ si anume Cronicile din Voss, imaginea fiind aceea a corbilor lui Thanos. Mereu aproapiati de zeul mortii, netematori fata de acest proces care decimeaza umanitatea dar o si echilibreaza inca de la inceputul veacurilor, acestia pot fi definiti ca agenti ai mortii insasi. Desi oamenii din zilele noastre nu asasineaza pe nimeni, apropierea lor fata de conceptul mortii este la fel de accentuata. Daca excludem faptul ca unii din adeptii subculturii sunt militari activi in teatre de opretaiuni si ca, intr-un fel,  ar putea contribui la echilibru chiar in modul mentionat in carte, ne ramane celalat procent, cei “pasnici” si totusi familiari cu sperietoarea de serviciu a zilelor noastre, moartea.

Exista posibilitatea ca mai sus mentionata apropiere de simbolistica mortii sa nu fie deloc un handicap social. Eu cel putin cred din tot sufletul acest lucru. Acolo unde cineva slab de inger ar fugi urland, unul din oamenii mentionati mai sus va avea cel mult o reactie normala, fie in cazul unei discutii despre ceva ce ar putea fi considerat “morbid” de catre cutumele sociale dar si in cazul unui eveniment care ar putea face pe cineva “normal” sa inghete de groaza. Imi imaginez ca exista multi oameni apartinand subculturii metal care au parte in fiecare zi de evenimente tragice, de la militarii mai sus mentionati la diversele tipuri de salvatori (pompieri, medici, voluntari in organizatii umanitare.) Consider ca un om familiarizat cu conceptul mortii poate avea o atitudine mult mai calculata intr-o situatie de criza decat altul care se simte ingrozit atunci cand zareste un cap de mort simbolizat pe un poster sau un tricou.

Intr-un fel, cei mai apropiati oameni de agentii lui Thanos sau daca vreti Thanatos, denumirea zeului grec al mortii, fiul lui Nyx – noaptea si Erebus – intunericul, sunt si oamenii adepti ai subculturii metal. Este posibil ca o parte din ei sa fi cunoscut conceptul de moarte mult mai in detaliu decat toti ceilalti care simt dorinta sa fuga numai la auzul cuvantului in sine. Unii dintre ei au vazut poate lucruri la care oamenii “normali” nu au asistat si nici nu si-ar dori acest lucru, de la razboi la distrugere, de la fragilitatea vietii la pericolul rasfrant asupra acesteia de flagelul depresiei si tendintelor suicidare.

Data viitoare cand intalniti unul din “agenti”, imaginati-va ca s-ar putea ca ceea ce veti auzi sub forma de povestiri sa fie ceva care va va captiva sau cel putin va va uimi. Poate veti ramane doar cu surpriza cauzata de aruncarea unei priviri in viata unui om interesant sau poate va veti regasi in trairile sau intaplarile auzite.

Orice ar fi, agentii raman acolo, urand sau nu societatea, pacifisti sau cu o dorinta de schimbare vecina cu razboiul, oricand luptand pentru drepturile lor si indirect ale altora, considerati elita sau clasa inferioara de sobolani ai anarhiei, ei sunt mereu “in league with death”, curajul lor depasind cateodata limitele sociale invechite si care tind spre o lasitate generala.

Sursa fotografie: Pinterest. Artist unknown.

Sunday, April 23, 2017

Jocul Necromantilor de Serban Andrei Mazilu




Salutare echipaj si bine v-am gasit la un nou articol despre carti. Azi va povestesc despre „Jocul Necromantilor” de Serban Andrei Mazilu, continuarea binecunoscutului roman de succes „Anotimpul Pumnalelor”.

In cazul in care credeati ca in arhipelagul Voss s-a lasat linistea si ca toata lumea va trai fericita pana la adanci batraneti, ei bine... v-ati inselat. Se pare ca poporul nu prea a invatat nimic din evenimentele trecute, astfel ca, din nou, acesta este pe cale sa-si gaseasca refugiul alaturi de o noua religie condusa de un alt personaj malefic si obsedat de putere si nemurire. Pe langa toate acestea, noul „conducator” promite celor care il urmeaza nici mai mult nici mai putin decat sus mentionata nemurire si invulnerabilitatea. Acesta este Turek, conducatorul cultului necromantilor, fiinta alimentata de puterea pactului cu demonii stravechi.

Cel de-al doilea roman se remarca prin scene mult mai grafice decat primul, cultul necromantilor punandu-si amprenta asupra societatii prin practicile lor bolnave si sangeroase. Portia de violenta care se regaseste insa in roman nu este doar un mod de a atrage atentia sau de a impresiona prin adaugarea de scene socante fara sens. Aceasta defineste exact ceea ce Turek vede in viitorul in care el este conducatorul suprem.

Ne vom intalni din nou cu personaje indragite ca Aendo si Jess dar si cu altele pe care nu va vi le voi dezvalui. Acestea vor evolua si vor duce suspansul romanului la cote maxime.

O scena magistrala pe care am intalnit-o in „Jocul Necromantilor” este discutia lui Aendo cu pastratorii echilibrului lumii, printre care se afla si atotprezentul Thanos. Vedem in aceasta scena niste zei imperfecti care au la randul lor planuri ascunse si urmeaza interese proprii. Totusi scopul principal ramane pastrarea unui echilibru relativ in lumile pe care acestia le patroneaza.

Dintre personaje, cele mai savuroase pentru mine au fost de departe Foxley si Akaba. Foxley revine ca suflet captiv in pumnalul lui Aendo, tinandu-i acestuia companie si ajutandu-l chiar in misiunile sale. Akaba apare ca unul din pastratorii echilibrului, fiinta supranaturala, un fel de zeu al violentei si furiei. El salasluieste in cea mai intunecata parte a creatiei si este vanator de demoni.

Va las pe voi sa descoperiti prin ce aventuri vor trebui sa treaca Aendo si restul pentru a incerca sa-i faca fata lui Turek si necromantilor si va garantez ca „Jocul Necromantilor” nu va va dezamagi absolut deloc.

Puteti achizitiona romanul de pe site-ul Crux Publishing:


Raidu’ va ureaza o zi frumoasa si lectura placuta!

Saturday, April 8, 2017

Impresii de lectura by Raidu' da Pirati




Ahoe echipaj! si bine v-am gasit la un nou articol. Probabil este prima data din istoria „Raidului” cand avem un articol scris in doua zile consecutive. Dupa ce v-am rugat sa ne dati motive de batut clopotu’ ala acum observ ca am ramas in urma cu ceea ce se intampla in lumea internauta a bloggerilor si autorilor de carte. Am vazut mentionat prin diverse locuri un „razboi” intre bloggeri si autori?... edituri? sau ceva de genul... Toate astea in timp ce de pe un portavion american zburau vreo 40 de nuci catre Siria. Cred ca am ratat un alt razboi aparent „mai important”...

Cand am vazut prima data formula aia cu „razboiul”, primul gand care mi-a venit in cap a fost: „Fereste-ma Doamne sau Satana de poporu’ roman, ca la scandal cu el insusi si alte activitati neconstructive, e pe primu’ loc.” Si chiar asa, de unde si pana unde o confruntare de asa proportii?

Mi-am cultivat simturile (as fi vrut sa nu fac asta), cu cateva articole ce aparent aveau in vedere subiectul mai sus mentionat. Nu stiu sigur dar cred ca am vazut ca, anumiti „bloggeri de carte”, se considerau critici literari. Ma traznit un ras legendar. Am stat multi ani pe un forum care se ocupa cu opera lui J.R.R. Tolkien. Acolo am vazut ce inseamna critica literara si credeti-ma, un profesor universitar la 60 de ani, din UK, te bate la fund, in 2 paragrafe, cu atata critica literara cata n-ai sa produci tu in 2000+ articole cu rezumate de carte citita.

Defectele principale ale oamenilor care se intituleaza bloggeri de carte sunt:

Faptul ca scriu la comanda si cateodata si prost sau extrem de prost.
Faptul ca fac rezumate.
Faptul ca se considera lectori, critici, doctoranzi etc.
Faptul ca sunt „piscotari”, cum se spune in presa, asteapta lucruri moca: carti, trafic, invitatii, promovare.

Am vazut bloguri in care corpul articolului era compus din doua paragrafe de rezumat si 90% din ceea ce scria pe spatele cartii sau din citate din text.

Am vazut si bloggeri care chiar au o pasiune pentru lectura, modesti si devoratori de cultura, ei evita cam din start toate defectele de mai sus.

Pe de alta parte am participat si la intrunirile autorilor de carte. Am vazut autori tineri sau mai putin tineri, devotati procesului creativ, deschisi catre cititor, presa si bloggeri. Am vazut autori care erau in spatele imaginii, doar oameni, dar oameni buni si drepti. Am vazut cum acestia acordau respectul meritat tuturor entitatilor cu care un scriitor intra in contact, editura, presa, colegi de breasla.

Am vazut insa si partea urata a unor astfel de adunari. Am vazut cum o mana de oameni incerca sa creeze iluzia unei elite, care in definitiv era inexistenta, scaldata intr-un limbaj de lemn si intr-o politete falsa si seaca asezonata cu un dispret general fata de orice si oricine nu era cooptat in respectiva halucinatie in care acestia traiau.

In ceea ce priveste cultura si arta ma pot decrara un hipiot ciudat, as vrea ca toata lumea sa se inteleaga, sa existe pace, chiar daca unele conflicte culturale alimenteaza progresul artistic. Conflictele culturale care au loc in grupuri mici insa, nu fac decat sa divizeze si in final sa distruga o comunitate culturala restransa. Si pana una alta, aici nici macar nu vorbim de conflicte de ordin cultural care ar putea naste noi curente.

Acestea fiind spuse, le urez tuturor celor care scriu, pe calculator sau cu mana, articole sau carti sau orice altceva care merita scris, cumpatare si o gandire care sa inglobeze mai mult decat proximitatea in care se afla.

Sursa imagine: Dreamstime.com

Friday, April 7, 2017

Pentru ce ar putea bate clopotul de neam prost de la Patriarhie





Ca tot vorbea toata lumea de el, ma gandeam ca, de ce sa nu expunem macar cateva idei. Oare pentru ce ar putea bate clopotul de neam prost, mare si scump, de la Patriarhie? Salutare echipaj si bine v-am gasit la un nou articol pe Raidu’ da Pirati!

Cu totii stim de ce bat clopotele.. Desigur pentru ca e o invazie, de obicei pe mare, de obicei de pirati. De-aia piratii si clopotele nu prea se au bine deloc.

Deci de ce ar putea bate clopotul Patriarhiei? Poate pentru:

Victimele din Colectiv renegate de biserica ortodoxa, prea mult timp dupa tragedie.
Pentru un popor falit.
Pentru sperantele noatre moarte.
Pentru dorinta unui trai mai bun intr-o tara „mai europeana”.
Pentru toti oamenii fara adapost care mor pe strazi in fiecare iarna.
Pentru toti oamenii care mor in spitale insalubre.
Pentru fericirea noastra a tuturor, decedata undeva, candva.
Pentru toti oamenii care comit suicidul si pentru linia anti suicid inexistenta.
Pentru toti batranii care mor de foame.
Pentru toate promisiunile pe care le-ai auzit vreodata cat ai trait aici.
Pentru toti oamenii extraordinari care au decis sa plece.
Pentru cultura.
Pentru arta.
Pentru bun gust.
Pentru 90% din bunatatea sau generozitatea umana.
Pentru copiii care traiesc o drama zilnic in scoli de tip penitenciar.
Pentru pietonii ucisi de soferi.
Pentru cei care mor din lipsa de medicamente.
Pentru fiecare milion pe care il face Preabucurosu’.
Pentru fiecare biserica ridicata in locul unui spital sau cinematograf, in locul unei scoli, gradinite sau sali de concerte.
Pentru umilinta de zi cu zi a oamenilor.
Pentru fiecare roman care nu poate pleca cu tot ce vrea cand merge la cumparaturi in piata sau hypermarket.
Pentru fiecare inmormantare la care un popa marcheaza 2000 sau 3000 de lei.
Pentru fiecare ora din viata pierduta intr-o birocratie infecta.
Pentru toti oamenii ramasi someri sau care sunt paznici cu doua facultati, sau macar una.
Pentru fiecare Mertan, Audi, BMW sau WW detinut de un popa.
Pentru fiecare spalat pe creier de BOR, viitor extremist.
Pentru ca intr-o tara din secolul 21 a indraznit sa existe Coalitia pentru „Familie”.
Pentru toate victimele talhariilor.
Pentru toate victimele violurilor.

Deci cine a spus ca este inutil sa aia asa clopot?... V-ati inselat! Colopotul poate sa bata continuu si probabil va avea nevoie de mentenanta regulata, ca’ motive sa bata are.

Raidu’ da Pirati, over and out!

Va asteptam totusi pe pagina de Facebook sau in sectiunea de comentarii ca sa adaugati motive. Sigur mai sunt o gramada!

Sursa Foto: Digi 24 / Fotograf: Daniele Fellin

Sunday, February 19, 2017

De ce razboiul nu e ca-n Counter Strike si de ce chiar e o idee proasta...



Salutare echipaj! Arr!

S-ar putea sa am un moment filosofic, sau sa ma fi uitat prea mult la un anume fel de documentare sau poate sunt doar „ala dark” si total ne amuzant care discuta numai lucruri care nu sunt numai rainbows and cupcackes... cert e ca azi ma gandeam la subiectul de mai sus. Avand in vedere ca, de curand, mi se pare ca-mi organizez mai bine un articol daca mi-l impart pe subiecte cu liniuta (gen 10 lucruri care te fac sa... ceva fain sau ceva tragic), probabil si articolul de fata va fi organizat cam tot asa. Ca e bine sau ca nu... astept sugestii pe tema asta in comentarii sau pe pagina de Facebook a blogului.

Daca ati fost vreodata unul din copiii aia care au debitat ceva gen „ce misto ar fi sa ne batem cu rusii” sau „daca incepe un razboi ma fac sniper si-i omor pa toti”, de ajuns incat sa vreti sa faceti un veteran sau un soldat sa va dea un bocanc dupa ceafa, puteti sa cititi in continuare articolul. S-ar putea sa invatati ceva nou.

1. Razboiu’ nu e fun, e chestia aia care te trazneste peste noaptea, in timp ce tu stateai si-ti jucai Counter Strike-u in liniste. S-ar putea ca a doua zi dimineata, si cu ochii in gura, sa trebuiasca sa alergi la centrul de recrutare, desi tu habar nu ai unde dracu e ala si probabil nici nu stiai ca exista. Asta e un caz fericit pentru ca s-ar putea ca locu’ in care tu iti jucai linistit Counter Strike-u’ de seara sa fie un morman de praf si metal reasezat suprarealist de un obuz de cateva tone.

2. P.S. la ce am spus mai sus, in cazul in care ai supravietuit, si in cazul in care astia decid sa te trimita la dracu in praznic sa-ti aperi tara, n-ai voie sa iei pe nimeni cu tine, nici macar pe ma-ta. O sa ai parte de altii ca tine condimentati cu toti psihopatii adunati pe geana si la nimereala, pentru ca na, graba mare, timpu’ scurt.

3. Ca sa nu ajungi cumva sa crezi ca razboiul e ceva super misto unde tu stai cu curu’ pe tanc in timp ce elimini cu ceva click valuri de inamici ar trebui sa citesti ceva istorie. Ai sa gasesti acolo nebuni care faceau exact aia, eliminau valuri de inamici, de-aia au ajuns acolo, pentru ca au decis ca nimic nu mai conteaza si ca, macar pot sa castige niste timp ca alti destepti, care credeau ca „war is cool”, sa scape cu viata. Astia se numeau eroi, si sunt toti morti, majoritatea nu de batranete acasa in pat.

4. Omenirea a fost destul de cretina ca specie incat sa treaca prin doua razboaie mondiale. Tu chiar vrei sa continui trendu’ de imbecilitate? La un moment dat, atat de multi oameni dadusera ortu’ popii pe front incat daca ieseai la un suc la agatat puteai sa agati doar femei. Barbatii pe care ii gaseai fie aveau membre lipsa sau scoateau pusca si eliminau tot ce misca daca faceai „Bau!” la ei. Asa ca une e lumea aia idilica si cool aici?

5. Razboiul a aratat mereu cat de distructiva e rasa umana, de la nazisti si Hitler, Auschwitz si Menghele pana la Japonezii din diviziile care experimentau arme chimice (P.S., astia ar face nazistii sa fuga acasa plangand de frica.) Cam aia pateai in cazul in care ajungeai prizonier de razboi. Asta daca nu mureai cu matele la vedere din cauza vreunei jucarii explozive gen grenada sau mina antipersonal.

6. O sa spui ca azi nu se mai bate nimeni in transee si ca toata lumea sta in elicoper, da click, bombele cad, la revedere! De fapt aia e doar ce vezi tu la televizor, o mica parte din razboi, buna de pus in videoclipuri de altii ca tine, care cred ca „War is cool!” De fapt, majoritatea armatelor nu prea sunt high tech deloc, se bat tot prin transee si case abandonate intr-un teritoriu vast unde nici macar nu vezi cine trage, doar auzi gloantele, si, daca ai noroc, poate le vezi cum fac gauri unde lovesc.

7. Orice optiune ai alege, tu chiar crezi ca e sigura? Ca lunetist o sa trebuiasca sa impusti dupa cum vine ordinul, soldati inamici, civili care sunt de fapt teroristi, femei, copii... Te tine sa tragi intr-o situatie de genu’? Ceva asemanator cu Airsoftul, numai ca tovarasul pe care il tintesti nu da mana cu tine si se retrage pe margine, ramane acolo, o masa de ceva, racindu-se, cu ochii goi si inexpresivi, cu siguranta fara nicio asemanare cu o persoana vie.

De-a lungul istoriei au fost o gramada de tampiti care au crezut ca razboiul e ceva misto sau doar l-au folosit pentru a ajunge mari lideri sau pentru a se imbogati. Asta nu inseamna ca acestora trebuie sa li se alature un nou val care vede actiunea cea mai placuta Mortii ca fiind ceva „cool”.

De departe nu sunt un pacifist plecat din realitate, sometimes War IS the answer, mai ales atunci cand altcineva il aduce la tine, dar niciodata nu va exista nicio motivatie valida pentru care cineva ar trebui sa inceapa un conflict acolo unde nu exista unul.

Capitanu’ over and out! Va astept cu pareri despre articol pe pagina de facebook a blogului: https://www.facebook.com/raidudapirati/