Crux

Saturday, July 22, 2017

Oamenii unei tranzitii mizerabile




Traversam in fiecare zi strazi interminabile si murdare in drum spre scopul suprem, biroul, un loc de relaxare sau un iad pe pamant. Nu privim inainte si nici inapoi, lumea nu trebuie sa existe in jurul nostru, cel putin nu dimineata. Suntem satui de discutii inutile, de oameni care se cearta cu sau fara telefon. Mergem inainte si ascultam o melodie care ne descrie starea, fie una fortat fericita fie una trista sau furioasa.

Suntem cei eliberati de altii in ’89 insa niciodata eliberati de mizerie sociala si de demonii interiori. In ciuda unei recunostinte care ne lipseste libertatea se castiga greu iar umbrele dinauntru ne pateaza sufletele care au supravietuit probabil curate primei parti a copilariei. Pentru unii acest lucru nu s-a intamplat, ei au inceput sa-si cultive demonii inca de mici, cu o palma care lasa leziuni, cu un popa pedofil initiator in tainele sexului, cu o zona de conflict perpetua in camin, cu alcool sau droguri la dispozitie.

Nu conteaza cand incepi sa-i aduni, colectia de demon se mareste constant. In cartile de psihologie ei au si nume si cei care afla acest lucru sunt mai norocosi decat cei care incearca sa-i inteleaga fara ajutorul stiintei.

Suntem oamenii care ne pierdem intr-o societate devastata, cei care asteapta mereu pe cineva deschis cu care sa poata vorbi, cineva care de multe ori nu apare. Suntem cei care se scufunda in alcool si unde sonore pentru a uita pentru cateva ore ce se intampla afara din venue, afara din club, afara din apartamentul primitor dar si strain in care muzica urla melodia potrivita.

Suntem cei pe care relatiile interumane ne-au depasit constant pentru ca mai sus mentionatele colectii de demoni interiori nu sunt compatibile. Suntem cei fericiti cand reusim sa unim intre ele problemele noastre cu ale celuilalt astfel incat tabloul cicatricilor inchise sau nainchise sa semene cat mai mult.

Tot noi suntem cei care ziua sau noaptea suntem masini de munca perfecte iar in zilele libere si noaptea suntem ceea ce suntem, devastati sau pierduti intr-o iluzie placuta. Suntem aceeasi care la sfarsitul unei petreceri cu muzica si alcool stam de vorba pe ton incet si intim despre viata. Nu trebuie sa fim doi, putem fi si mai multi. Lasam sa curga afara sirurile de evenimente tragice care ne-au modelat viata si suntem recunoscatori ca unul, doi sau 5,6 oameni ne asculta in sfarsit.

Noi suntem produsul tranzitiei infecte si interminabile a unei societati mizerabile. Suntem cei care inteleg societatea dar nu o accepta, cei care iti pot explica de ce cineva face ceva care iti depaseste asteptarile, fie bun fie rau. Suntem pe aceeasi frecventa atat cu oamenii fericiti cat si cu cei pierduti in intuneric sau doar tristi. Noi suntem cei adaptati, si cei care, devastati sau nu, am supravietuit. Nu toti au facut asta.

Azi Capitanu’ nu va vorbeste prietenos, va prezinta o introspectie. Cei care pot citi in spatele randurilor vor intalni multe lucruri familiare. Cu totii suntem oamenii unei tranzitii mizere, si ne recunoastem imediat ce ne intalnim.

PS: R.I.P. Chester Bennington, un om pe care, in cel mai nepotrivit moment, nu a avut cine sa-l asculte.

Sunday, June 25, 2017

Inima Dragonului de M. M. Tara





Salutare echipaj si bine v-am gasit la o noua postare despre carti. Azi avem o de discutat despre un volum nou nout de fantasy, „Inima Dragonului” de M. M. Tara.

Eu unul recunosc ca mi-era dor sa citesc un fantasy nou care sa nu fie deja pe la al optulea volum si publicat la 3 edituri diferite. Am ales „Inima Dragonului”, care pe langa ca este la primul volum (sper sa fie cat mai multe acum, nu mai am ce s-a spun, sunt prins) este scris si de un autor roman.

Primul lucru care m-a surprins a fost originalitatea lumii pe care este construit romanul. Ma asteptam sa citesc un fantasy fie extrem de filosofic si complicat, in care notiunea de „basm” se pierde cam de la pagina a treia fie un fantasy realizat pe modelul „Lord of the Rings” a lui Tolkien, complex si cu rase clasice sau un roman realizat pe modelul jocurilor video, mai putin complex ca intamplari, insa cu aceleasi rase (elfi, gnomi, oameni, dragoni, vrajitori, dark lord-ul regulamentar etc.). Am descoperit insa o lumea noua cu cetatea Nisalului in centru, cu liandrini si oameni, umbre, Zollany, Tavuth, dragoni si magistri.

In centrul povestirii se afla liandrinul Lied, bard dar si hot, toata actiunea incepand de la intentia acestuia de a-l vedea pe regele Nisalului si altfel decat treaz si la datorie. Aceasta implica desigur si un deloc de neglijat castig financiar. Dar Lied si prietenii lui sunt atrasi intr-o poveste mult mai complicata si sunt prinsi intr-un complot mult mai intunecat decat intentia lor de a face rost de niste monede in plus.

Printre personajele care mi-au placut se numara: Lied, Mira, Vel, Regina Zollany, Blu si tavuth (toti tavuth mai exact).

Desi actiunea are loc in Cetatea Nisalului, aceasta nu pare deloc restransa sau claustrata asa cum ar putea sa ne dea impresia un spatiu atat de restrans ca zidurile unui oras. Cetatea ascunde multa magie pecum si locuri neexplorate de nimeni de foarte mult timp.

Un aspect care mi-a atras atentia a fost faptul ca M. M. Tara a reusit sa realizeze in romanul sau un concept nou pentru ceea ce am puntea numi creaturi intunecate intr-o opera fantasy precum si un foarte original taram de dincolo ca loc de destinatie al raufacatorilor din lumea in care se desfasoara povestea. Demonii tavuth, fiecare cu caracteristicile sale unice, precum si mentiunea ca acestia ar fi organizati pe legiuni undeva in taramul intunecat cu acelasi nume „Tavuth” nu fac decat sa starneasca curiozitatea cu privire la structura taramului Nlithia. Mie unul, locul intunecat cu ale lui legiuni mi-a starnit cu siguranta imaginatia si m-a lasat cu dorinta de a afla mai multe despre acesta.

„Inima Dragonului” este un fantasy activ, plin de actiune dar si de elemente descriptive, un fantasy care nu poate fi asemanat sau echivalat cu vreuna din operele „grele” ale literaturii insa care va va captiva, va va starni continuu curiozitatea si va va da acea urma de speranta care a incetat sa mai existe in majoritatea operelor fantasy moderne. De asemenea, „Inima Dragonului” va va scuti de fenomenul macelaririi in masa si fara sens a personajelor unei opere dar si de fracturarea firului narativ pentru a-l transforma in ceva conform cu dorintele cititorilor. Va recomand acest volum din toata inima.

Mai jos aveti link-ul de unde puteti cumpara „Inima Dragonului” de pe site-ul editurii Crux Publishing.


Eu va doresc spor la lectura iar acum, recunosc, mai am de „impartit” cateva intrebari cu Mircea Tara, sper ca si el sa ajunga sa citeasca acest articol si poate, daca binevoieste sa asculte rugamintea unui cititor entuziasmat, sa-mi raspunda la niste intrebari scurte si personale despre carte.

Mircea, invocand toata magia ta de scriitor si rostind cateva vraji care sa-ti dea putin timp liber te intreb:

1. Care era descrierea fizica exacta a poporului Zollany. Sunt extrem de curios de detalii. Avand in vedere ca i-am indragit mult vreau sa-mi imaginez exact cum arata.

2. Ai de gand sa dezvolti ideea tinutului de dincolo Tavuth si al demonilor extrem de originali pe care i-ai creat ca locuitori ai acestuia?

3. Asta e o intrebare clasica, cliseu, nu trebuie neaparat sa raspunzi... Pe cand o continuare la „Inima Dragonului”?

Itit multumesc in avans si iti doresc multa inspiratie.

Saturday, May 13, 2017

Agentii moderni ai lui Thanatos






Salutare echipaj si bine v-am gasit la un nou articol. Azi este una din acele zile in care Raidu’ va ofera o cugetare. Puteti s-o considerati o cugetare de seara inainte de culcare, sau nu, pentru cei care abia acum se trezesc si isi incep activitatea.

Ceea ce imi vine in minte momentan este ca, probabil cea mai “de speriat” trasatura a oamenilor care fac parte din subcultura sau curentul metal este inclinatia acestora catre culoarea neagra sau catre lucruri pe care oamenii “speriati” le asociaza cu moartea. Exista o intreaga societate care este ingrozita total de culoarea neagra  precum si de orice alt aspect care le-ar putea aminti de fenomanul natural mentionat. Simbolistica ce include cranii, oase, decadenta trupului fizic, orice dauna cauzata acestuia (rani deschise, sange, etc) precum si aspecte al lumii de dincolo, cu precadere asociate cu iadul infatisat de crestinism si nu numai, sunt tot atatea motive de soc printre “membrii integrati” ai societatii moderne.

Si totusi, singura imagine care imi vine in minte, in ceea ce priveste oamenii care adopta aceasta simbolistica putin mai intunecata decat ceea ce vedem zi de zi, este aceea infatisata intr-o carte despre care intamplator sau nu am scris pe Raid’ si anume Cronicile din Voss, imaginea fiind aceea a corbilor lui Thanos. Mereu aproapiati de zeul mortii, netematori fata de acest proces care decimeaza umanitatea dar o si echilibreaza inca de la inceputul veacurilor, acestia pot fi definiti ca agenti ai mortii insasi. Desi oamenii din zilele noastre nu asasineaza pe nimeni, apropierea lor fata de conceptul mortii este la fel de accentuata. Daca excludem faptul ca unii din adeptii subculturii sunt militari activi in teatre de opretaiuni si ca, intr-un fel,  ar putea contribui la echilibru chiar in modul mentionat in carte, ne ramane celalat procent, cei “pasnici” si totusi familiari cu sperietoarea de serviciu a zilelor noastre, moartea.

Exista posibilitatea ca mai sus mentionata apropiere de simbolistica mortii sa nu fie deloc un handicap social. Eu cel putin cred din tot sufletul acest lucru. Acolo unde cineva slab de inger ar fugi urland, unul din oamenii mentionati mai sus va avea cel mult o reactie normala, fie in cazul unei discutii despre ceva ce ar putea fi considerat “morbid” de catre cutumele sociale dar si in cazul unui eveniment care ar putea face pe cineva “normal” sa inghete de groaza. Imi imaginez ca exista multi oameni apartinand subculturii metal care au parte in fiecare zi de evenimente tragice, de la militarii mai sus mentionati la diversele tipuri de salvatori (pompieri, medici, voluntari in organizatii umanitare.) Consider ca un om familiarizat cu conceptul mortii poate avea o atitudine mult mai calculata intr-o situatie de criza decat altul care se simte ingrozit atunci cand zareste un cap de mort simbolizat pe un poster sau un tricou.

Intr-un fel, cei mai apropiati oameni de agentii lui Thanos sau daca vreti Thanatos, denumirea zeului grec al mortii, fiul lui Nyx – noaptea si Erebus – intunericul, sunt si oamenii adepti ai subculturii metal. Este posibil ca o parte din ei sa fi cunoscut conceptul de moarte mult mai in detaliu decat toti ceilalti care simt dorinta sa fuga numai la auzul cuvantului in sine. Unii dintre ei au vazut poate lucruri la care oamenii “normali” nu au asistat si nici nu si-ar dori acest lucru, de la razboi la distrugere, de la fragilitatea vietii la pericolul rasfrant asupra acesteia de flagelul depresiei si tendintelor suicidare.

Data viitoare cand intalniti unul din “agenti”, imaginati-va ca s-ar putea ca ceea ce veti auzi sub forma de povestiri sa fie ceva care va va captiva sau cel putin va va uimi. Poate veti ramane doar cu surpriza cauzata de aruncarea unei priviri in viata unui om interesant sau poate va veti regasi in trairile sau intaplarile auzite.

Orice ar fi, agentii raman acolo, urand sau nu societatea, pacifisti sau cu o dorinta de schimbare vecina cu razboiul, oricand luptand pentru drepturile lor si indirect ale altora, considerati elita sau clasa inferioara de sobolani ai anarhiei, ei sunt mereu “in league with death”, curajul lor depasind cateodata limitele sociale invechite si care tind spre o lasitate generala.

Sursa fotografie: Pinterest. Artist unknown.

Sunday, April 23, 2017

Jocul Necromantilor de Serban Andrei Mazilu




Salutare echipaj si bine v-am gasit la un nou articol despre carti. Azi va povestesc despre „Jocul Necromantilor” de Serban Andrei Mazilu, continuarea binecunoscutului roman de succes „Anotimpul Pumnalelor”.

In cazul in care credeati ca in arhipelagul Voss s-a lasat linistea si ca toata lumea va trai fericita pana la adanci batraneti, ei bine... v-ati inselat. Se pare ca poporul nu prea a invatat nimic din evenimentele trecute, astfel ca, din nou, acesta este pe cale sa-si gaseasca refugiul alaturi de o noua religie condusa de un alt personaj malefic si obsedat de putere si nemurire. Pe langa toate acestea, noul „conducator” promite celor care il urmeaza nici mai mult nici mai putin decat sus mentionata nemurire si invulnerabilitatea. Acesta este Turek, conducatorul cultului necromantilor, fiinta alimentata de puterea pactului cu demonii stravechi.

Cel de-al doilea roman se remarca prin scene mult mai grafice decat primul, cultul necromantilor punandu-si amprenta asupra societatii prin practicile lor bolnave si sangeroase. Portia de violenta care se regaseste insa in roman nu este doar un mod de a atrage atentia sau de a impresiona prin adaugarea de scene socante fara sens. Aceasta defineste exact ceea ce Turek vede in viitorul in care el este conducatorul suprem.

Ne vom intalni din nou cu personaje indragite ca Aendo si Jess dar si cu altele pe care nu va vi le voi dezvalui. Acestea vor evolua si vor duce suspansul romanului la cote maxime.

O scena magistrala pe care am intalnit-o in „Jocul Necromantilor” este discutia lui Aendo cu pastratorii echilibrului lumii, printre care se afla si atotprezentul Thanos. Vedem in aceasta scena niste zei imperfecti care au la randul lor planuri ascunse si urmeaza interese proprii. Totusi scopul principal ramane pastrarea unui echilibru relativ in lumile pe care acestia le patroneaza.

Dintre personaje, cele mai savuroase pentru mine au fost de departe Foxley si Akaba. Foxley revine ca suflet captiv in pumnalul lui Aendo, tinandu-i acestuia companie si ajutandu-l chiar in misiunile sale. Akaba apare ca unul din pastratorii echilibrului, fiinta supranaturala, un fel de zeu al violentei si furiei. El salasluieste in cea mai intunecata parte a creatiei si este vanator de demoni.

Va las pe voi sa descoperiti prin ce aventuri vor trebui sa treaca Aendo si restul pentru a incerca sa-i faca fata lui Turek si necromantilor si va garantez ca „Jocul Necromantilor” nu va va dezamagi absolut deloc.

Puteti achizitiona romanul de pe site-ul Crux Publishing:


Raidu’ va ureaza o zi frumoasa si lectura placuta!

Saturday, April 8, 2017

Impresii de lectura by Raidu' da Pirati




Ahoe echipaj! si bine v-am gasit la un nou articol. Probabil este prima data din istoria „Raidului” cand avem un articol scris in doua zile consecutive. Dupa ce v-am rugat sa ne dati motive de batut clopotu’ ala acum observ ca am ramas in urma cu ceea ce se intampla in lumea internauta a bloggerilor si autorilor de carte. Am vazut mentionat prin diverse locuri un „razboi” intre bloggeri si autori?... edituri? sau ceva de genul... Toate astea in timp ce de pe un portavion american zburau vreo 40 de nuci catre Siria. Cred ca am ratat un alt razboi aparent „mai important”...

Cand am vazut prima data formula aia cu „razboiul”, primul gand care mi-a venit in cap a fost: „Fereste-ma Doamne sau Satana de poporu’ roman, ca la scandal cu el insusi si alte activitati neconstructive, e pe primu’ loc.” Si chiar asa, de unde si pana unde o confruntare de asa proportii?

Mi-am cultivat simturile (as fi vrut sa nu fac asta), cu cateva articole ce aparent aveau in vedere subiectul mai sus mentionat. Nu stiu sigur dar cred ca am vazut ca, anumiti „bloggeri de carte”, se considerau critici literari. Ma traznit un ras legendar. Am stat multi ani pe un forum care se ocupa cu opera lui J.R.R. Tolkien. Acolo am vazut ce inseamna critica literara si credeti-ma, un profesor universitar la 60 de ani, din UK, te bate la fund, in 2 paragrafe, cu atata critica literara cata n-ai sa produci tu in 2000+ articole cu rezumate de carte citita.

Defectele principale ale oamenilor care se intituleaza bloggeri de carte sunt:

Faptul ca scriu la comanda si cateodata si prost sau extrem de prost.
Faptul ca fac rezumate.
Faptul ca se considera lectori, critici, doctoranzi etc.
Faptul ca sunt „piscotari”, cum se spune in presa, asteapta lucruri moca: carti, trafic, invitatii, promovare.

Am vazut bloguri in care corpul articolului era compus din doua paragrafe de rezumat si 90% din ceea ce scria pe spatele cartii sau din citate din text.

Am vazut si bloggeri care chiar au o pasiune pentru lectura, modesti si devoratori de cultura, ei evita cam din start toate defectele de mai sus.

Pe de alta parte am participat si la intrunirile autorilor de carte. Am vazut autori tineri sau mai putin tineri, devotati procesului creativ, deschisi catre cititor, presa si bloggeri. Am vazut autori care erau in spatele imaginii, doar oameni, dar oameni buni si drepti. Am vazut cum acestia acordau respectul meritat tuturor entitatilor cu care un scriitor intra in contact, editura, presa, colegi de breasla.

Am vazut insa si partea urata a unor astfel de adunari. Am vazut cum o mana de oameni incerca sa creeze iluzia unei elite, care in definitiv era inexistenta, scaldata intr-un limbaj de lemn si intr-o politete falsa si seaca asezonata cu un dispret general fata de orice si oricine nu era cooptat in respectiva halucinatie in care acestia traiau.

In ceea ce priveste cultura si arta ma pot decrara un hipiot ciudat, as vrea ca toata lumea sa se inteleaga, sa existe pace, chiar daca unele conflicte culturale alimenteaza progresul artistic. Conflictele culturale care au loc in grupuri mici insa, nu fac decat sa divizeze si in final sa distruga o comunitate culturala restransa. Si pana una alta, aici nici macar nu vorbim de conflicte de ordin cultural care ar putea naste noi curente.

Acestea fiind spuse, le urez tuturor celor care scriu, pe calculator sau cu mana, articole sau carti sau orice altceva care merita scris, cumpatare si o gandire care sa inglobeze mai mult decat proximitatea in care se afla.

Sursa imagine: Dreamstime.com