Crux

Sunday, September 18, 2016

De ce nu poate fi Bucurestiul Capitala Europeana



Daca tot am aflat ca Timisoara a castigat titlul de capitala culturala europeana, (Felicitari! Sa folosisti cu succes titulatura.), am crezut de cuviinta sa va impartasesc motivele pentru care cred ca Bucurestiul nici macar nu ar fi trebuit sa fie inclus pe lista respectiva...

1. Bucurestiul nu inspira cultura... nici macar n-o expira: Da, Capitala romaniei e un amestec pestrit de multi oameni din toate coluturile tarii, de rar bun gust si de mult kitsch, de saracie si bogatie care epateaza pana la cocalarism. Si totusi, Bucurestiul te duce cu gandul la orice altceva decat la cultura, fie ea si variata. Sincer, in afara de evenimentele mari de prin centru, nu prea ai unde sa vezi alte manifestari culturale. Micii si berea din IOR si Tineretului nu se pun. Nici gratarul din spatele blocului nici nuntile care blocheaza strazile, oricat de „Balkanik” ar arata ele. Despre evenimentele mari vei afla daca citesti pe Facebook sau cauti mult pe internet. Nicio televiziune nu acopera asemenea evenimente deoarece sunt prea ocupate cu manele si stiri soc soc soc!

2. Centrul vechi nu exista: Singurul motiv pentru care Centrul Vechi mai e vechi, este pentru ca e posibil sa mori cu o bucata de tencuiala prabusita in cap. Aproape toate cladirile monument istoric sunt partial sau total distruse. Centrul vechi nu este un centru cultural, desi a aparut acolo o cladire mare care cica ar promova ideea de Bucuresti, Capitala Europeana. Cluburile care urla house la maxim, carciumile si restaurantele arata mai mult a street market asiatic decat a loc in care teoretic ai putea asista la vreo manifestare culturala. Nici macar street artists nu mai vezi prea des.

3. Cinematografele au murit: Cinematografele de stat da, nu cele pentru care trebuie sa strabati 200 de magazine de toale si zece locuri de joaca pentru a ajunge la ele, nu mall-urile. Cinematograful ca loc pur de vizionare a filmului a disparut aproape de tot odata cu decadenta care a cuprins bulevardul Magheru.

4. Librariile dispar: Cartea, manifestarea primordiala a culturii incepe sa nu mai poata fi intalnita decat in mall-uri, la targuri specializate sau pe internet. Apropo de Magheru, sala Dalles s-a desfiintat/mutat, libraria Sadoveanu s-a desfiintat/mutat, librariile de cartier sunt aproape inexistente (mai exista prin celebrul mall, acolo unde cateodata spatiul alocat „chestiilor cool” e mai mare decat cel alocat cartii in sine). Nici vanzatorii anonimi de carte de pe strada, „tataii” aia care initial vindeau carti vechi si care ulterior s-au transformat in bisnitari si hoti, nici ei nu prea mai sunt vizibili. Toate aceste lucruri sunt combinate la fix cu lipsa de promovare a cartii si adversitatea fata de aceasta manifestare a culturii.

5. Avem doar Teatrul National si Opera: in rest teatrele mici se prabusesc prin cladiri imbulinate cu rosu la fel ca si cinematografele. Nu se pune problema de manifestari culturale in strada iar daca n-ar exista nici Sala Palatului, atunci chiar ca n-am mai avea niciun spectacol, nici macar pe Fuego si Banica de Craciun. (PS: apar afisele curand ca e toamna deja.)

6. Exista o politica a televiziunilor si radiourilor de discriminare a fenomenului cultural: prin promovarea de „amuzamente” ieftine, de multa politica si fotbal, de non valori. Exista un curent puternic de respingere a oricarei manifestari culturale straine si cu exceptia a probabil 5, 6 radiouri si televiziuni, toate celelalte practica intens aceasta deculturalizare.

7. Nu poti sa ai scena culturala cu Delia, Velea, Puya si Ruby: Indistria muzicala e moarta iar relicvele ei non valorice sunt promovate intens. Orice manifestare valoroasa este bine ascunsa si nu se poate incadra la politica de „hituri pe banda”. Orice concert care nu se incadreaza in zona de „dance mioritic” este total respins si marginalizat, nemediatizat si ascuns.

8. Nu ai unde sa „cultura” (Concluzie): Poti sa mergi la un film nou, poti sa vezi o piesa de teatru veche, poti sa-ti comanzi o carte pe internet sau sa mergi la targuri, poti sa asculti muzica pe care o vrei pe internet dar nu vei putea spune vreodata ca odata ce ai coborat din tren in Capitala, ai de unde sa alegi ceva special legat de cultura. Nu exista mai nimic special iar evenimentele la care se munceste si chiar sunt extraordinare sunt ascunse si restranse din lipsa de finantare si „priza” la o populatie prea saracita si prea prinsa in alergatura ca sa-i mai pese de frumos. Nici cei in masura nu se chinuie deloc sa dea atentie aspectului culturii asa ca Bucurestiul sta bine la locul lui de capitala ADMINISTRATIVA si in niciun caz CULTURALA.

Capitanu’ va saluta de undeva de pe vas, undeva departe de pretinse capitale pseudoculturale.

Sunday, July 10, 2016

In Sangele Tatalui si Insula Diavolului, thrilere de exceptie intr-o societate cu legi utopice




Am inceput sa citesc „In sangele tatalui” ca pe o lectura rapida a catorva pagini, si am reusit sa termin volumul unu in acceasi zi. M-a impresionat modul de redactare a cartii dar si expunerea actiunii care se derula rapid si se construia pe masura ce intamplarile avansau in timp. Ca un fapt divers, actiunea din primul volum al trilogiei lui Ciprian Mitoceanu are loc pe parcursul unei singure zile. Il avem in prim plan pe personajul principal, Leo, care, dintr-un motiv necunoscut „reuseste” sa fie arestat. Ca fir narativ alternativ il urmarim pe Robert, un angajat aparent banal la o firma de asistenta sociala., Robert, care, pe parcursul cartii va avea sansa, sau nesansa, de a-l cunoaste pe celebrul politician Dawson. Figura celebra in politica, acest personaj inspaimantator pe alocuri, este autorul amendamantului care ii poarta numele, si care vrea sa condamne la inchisoare toti oamenii care ar putea deveni in timp criminali.


Cea de-a doua carte ne adanceste si mai mult in lumea imaginata de Ciprian Mitoceanu si ne prezinta locul in care erau dusi cei acuzati a fi potentiali criminali, un loc al uitarii si dezolarii umane, un loc excelent pentru a dezvolta o personalitate asemanatoare monstrilor care si-au lasat amprenta sangeroasa in istorie.

Amandoua volumele ne tin alaturi de cei doi protagonisti dar ne prezinta si fapte istorice reale din arhivele politiei, fapte care merita o privire mai atenta fie si doar in scop de documentare. Misterul este si el omniprezent iar rasturnarile de situatie apar pe neasteptate. Toate acestea vin alaturi de un mod unic de constructie a naratiunii si de expunere a faptelor.

Partea a treia a trilogiei urmeaza sa apara si ea tot la editura Crux Publishing asa ca grabiti-va sa faceti cunostinta cu povestea din primele doua volume. Garantat acestea se vor citi rapid dar vor da de asemenea si un sentiment extraordinar de imersiune in faptele relatate.

In concluzie, daca doriti sa savurati un thriler nou si inedit, trebuie neaparat sa incercati sa va avantati in lumea fictiva din seria „Predestinare Genetica” de Ciprian Mitoceanu. Cu siguranta nu va va parea rau si veti dori sa cititi mai mult decat cele doua volume palpitante.

Raidu da Pirati va doreste o duminica frumoasa!

Monday, June 27, 2016

Intre a fi crestin si a fi cretin




Salut si bine v-am gasit la un nou articol! Azi, despre ce inseamna sa fi crestin si nu cretin. Am vazut ca pe internet a prins de curand frica asta dar si ridicolul fata de crestini, crestini ca oameni mult prea habotnici, prosti si limitati, subiect de meme-uri si bancuri, cateodata chiar bune. Da, habotnicii ar trebui batjocoriti, extremestii si inadaptatii la secolul in care traim la fel, mai ales daca acestia sunt si vocali si fac mai mult rau societatii decat bine... Insa, ce se intampla cu restul?... Da... sunt si crestini ne-cretini... Ca o surpriza interesanta, si autorul blogului acestuia este unul, si nu nu posteaza tampenii si frici medievale, de asemenea, nu doreste “noi adepti” si nici nu crede ca detine vreun adevar absolut.

Stiati ca un crestin poate sa fie normal? Gen sa fie geek, sa se uite la seriale, sa-i placa filmele, metalele, concertele, oricare din chestiile blamate de toti idiotii care fac o majoritate a oamenilor de ras. Stiati ca, WOW!, credintele personale pot sa nu influenteze deloc o viata normala? Pun pariu ca nu, sau poate da?

Eu unul nu vreau sa convertesc pe nimeni la nimic, asta vrea doar BOR, pentru bani si faima. Nu ma intereseaza promovarea religiei, oricare ar fi ea, pentru ca spiritualitatea si religia sunt lucruri personale. Nu trebuie urlate nicaieri public. Nu ma intereseaza daca popimea extremistoida are sau nu o parere despre ideile mele sau daca macar ma considera crestin. Nici macar nu conteaza, pentru ca guess what?, de ce m-as lasa incadrat intr-o anumita categorie de catre un corupt care calca pe cadavre?

Sa fi crestin nu inseamna sa faci copii cu tona si sa te ghidezi dupa niste pasaje pe care niste oameni le-au redactat in timpuri antice? Cum ar fi sa revenim la sacrificii umane si alte lucruri abominabile si nepotrivite unei societati moderne? Ar fi rau nu? Sa fi crestin nu inseamna sa urasti toate religiile si toate orientarile sexuale, toate celelalte idei opuse cu a ta si toate manifestarile culturale. Daca esti o fiinta umana decenta vei fi deschis si vei accepta si parereile celorlalti si, foarte important, LE VEI RESPECTA PARERILE SI SPIRITUALITATEA fara sa le supui la ironii sau sa le combati doar de dragul de a arata ca “a ta e mai faina”. Sa fi crestin nu e echivalent cu a fi ceva legionar si nici nu inseamna ca trebuie sa faci fapte antisociale cum ar fi manifestatii fara rost sau violente impotriva unor anumite grupuri de persoane. Nu inseamna sa fi inchis la minte si nu inseamna sa fi un inadaptat izolat care nu se bucura de nimic.

Stiti de fapt ce inseamna sa fi crestin, inseamna sa-i accepti pe toti ceilalti si religiile lor, pasiunile lor, particularitatile lor, sa fi deschis si sa incerci sa-i intelegi. O sa iti faci o gramada de prieteni de asemenea. Este foarte simplu si totusi atat de greu pentru extremisti. Crestinii de pe la noi au ajuns sa aiba mentalitatea extremistilor musulmani... din pacate...

Sa stiti ca extremistii religiosi si nereligiosi sunt la fel. Nu conteaza ce apara, probabil nici nu trebuie sa fie neaparat ceva de aparat, ei vor doar sa aiba dreptate. Acest lucru este aplicabil si la ateii puerili care doresc sa-si impuna cu orice pret punctul de vedere. Si ei sunt la fel de putin inzestrati mental ca si ceilalti extremisti suparati pe orice.

In speranta ca v-am lamurit ca sa fi crestin nu inseamna sa fi cretin sau extremist va urez o seara frumoasa and just be tolerant and enjoy life and all the geeky stuff out there! Arrr!!

Monday, June 20, 2016

Tara “Nu vreau sa ajung asa”





Titlul poate parea ciudat, da. Ai crede ca toata lumea se gandeste la replica asta desi sunt sigur ca este vorba doar de cativa dintre noi. Acesta nu o sa fie un articol despre fotbal. Da, si echipa nationala este la fel de “naspa” ca si tara, dar nu e vina lor. Nu e vina lor ca cineva pretinde fotbal de la ei cand ei nu stiu fotbal.

Exista oricum probleme mult mai adanci decat respectivul joc, total insignifiant fata de ansamblul caracteristicilor acestui loc, care, incet incet, te omoara. Sa nu confundati vreodata maturizarea cu procesul prin care un loc te omoara, in etape. Decadenta oamenilor este probabil factorul principal pentru care vrei sa pleci in munti atunci cand te plimbi prin Romania, si desigur, oamenii variaza in functie de regiuni. Exista si regiuni in care oamenii sunt sa spunem “occidentali”, ca tot ne place cuvantul acesta, teoretic sofosticat. De fapt acei oameni au acesta titulatura in sensul adevarat al cuvantului.

In primul rand am observat ca Romania este in mare parte lipsita de orice manifestare artistica veritabila, mare parte din respectivele manifestari fiind impiedicate sa aiba loc. De asemenea Romania este tara mocangelii la arta, ne mocangim la concerte, asteptam invitatii, sunam sa castigam ceva bilet de 20 de lei, furam fotografii pentru a le comercializa sau a ne face reclama cu ele, ne place un anume obiect creat de cineva si asteptam sa il primim moca. Lipsa de civilizatie si de respect al muncii e o caracteristica adanc integrata in noi.

Cateodata merg pe strada si vad oameni cum stau pe banca in parc si vorbesc rastit si ostil, oameni care isi “mana” sotia prin magazin ca pe oi, oameni care se scalda in decadenta si prostia lor si o fac intr-un mod in care par a fi mandri de ea. Si de fiecare data in cap imi urla o voce: “Eu nu vreau sa ajung asa!” Nu vreau sa ajung retardat social, nu vreau sa ajung sa n-am pareri sau idei, sa nu am nicio manifestare creativa, sa fiu fericit cand merg la nunti sau atunci cand mananc mici cu curu pe scara blocului de zece etaje. Nu vreau sa consider ca iesitu’ in parc cu plodu la care urlu toata iesirea este ceva normal si nici nu vreau sa ma incadrez in norma de te nasti, te-nsori, torni plodu, ramai fara bani, ala te uraste cu spume pentru ca nu faci fata sa-l cresti apoi mori batran si in mizerie si decadenta fizica si morala. Partea si mai proasta este ca mori si sufocat de o ura strasnica pe orice te inconjoara.

Romania este tara “Nu vreau sa fiu asa.” Nu as vrea sa fiu hot sau interlop. Nu as vrea sa muncesc la misto asa cum te obliga toti. Nu vreau sa nu mai cunosc nimic nou doar pentru ca rutina e faina si continua. Nu vreau sa ma afund in mocirla asta nenorocita care este Romania, si, alaturi de ea, capitala. Capitala asta a ajuns sa aiba o conotatie peiorativa in mintea mea, capitala e ceva de speriat desi m-am nascut si locuiesc in ea de o gramada de vreme. Capitala e orasu’ ala care te mananca de viu, orasul in care vii sperand sa faci ceva grandios si in care esuezi lamentabil sau te integrezi in mocirla deja prezenta. Romania are un talent nativ la distrus vise si vieti iar caracterul infect al oamenilor ajuta extrem de mult la acest lucru.

Exista zone, enclave in care poti sa mai scapi de aparenta apocalipsa a prostiei si ticalosiei umane, dar acestea sunt rare iar singurul meu refugiu o sa ramana oraselul acela mic si interesant numit Sibiu. Nu contest ca exista si alte locuri frumoase dar acolo se pare ca “romanismul” asta infect nu a prins deloc, se pare ca acolo oamenii inca doresc sa fie oameni, pentru un motiv necunoscut.

Cred ca am auzit odata pe cineva pe un forum numind pe un locuitor al orasului mai sus mentionat “taran din provincie”, numai ca vezi cum sta treaba, Capitala asta e mai “provincie” decat orice alt orasel mai mic. Este “provincie” pentru ca e plina de marlani, mitocani, scursuri si lepre, pentru ca ceea ce e mai interesant de discutat aici este ce face cel de langa tine, pentru ca toti oamenii sunt al dracu’ de ai dracu’. Probabil ca la tipu ala de “provincie” se referea postacul resperctiv. Si da, Bucurestiul este cea mai decadenta provincie, cel mai lipsit de generozitate oras, locul in care lucrurile frumoase care nu aduc bani au fost uitatae sau sunt undeva in “underground”. Cand te hranesti cu ce-ti da televiziunea, toate lucrurile frumoase, si, in timp, propriul suflet ajung in “underground”, si incetezi sa fi om...

Romania si mai ales Bucurestiul vor ramane locurile in care cel mai des vocea din cap imi va urla: “Eu nu vreau sa fiu asa!”, vocea aia fiind constiinta, cea care vrea sa te salveze, autoconservarea...

Punctul de vedere de mai sus este exprimat de un bucurestean, care are titulatura asta de prea mult timp ca sa mai fie complet in armonie cu toata mizeria. Iar pentru cei cu intrebarea magica “De ce nu pleci?” le aduc aminte 1. ca sunt destul de comunisti incat sa intrebe asta. 2. O sa intelegeti voi cand va faceti “mari”.....