Monday, June 8, 2015

Despre Ceasul Fantasmelor de Oliviu Craznic



Bine v-am gasit la un nou articol care are ca subiect literatura! Capitanu’ va saluta ca de obicei si va invita la un moment literar alaturi de volumul “Ceasul Fantasmelor” de Oliviu Craznic. Volumul a fost publicat la editura Crux Publishing iar articolul de azi face parte din campania Traieste Fantastic initiata de aceeasi editura amintita mai sus.

Pentru inceput, cateva cuvinte despre autor: Oliviu Craznic este scriitor de literatura fantastica, publicist dar si consilier juridic. A castigat numeroase premii printre care Galileo 2011 si Encouragement Award Eurocon 2012. Opera sa a fost publicata in antologii alaturi de alti titani ai prozei fantastice precum George R. R. Martin, Paolo Bacigalupi sau Ian R. MacLeod. Oliviu Craznic apare si in revista tiparita CPSF Anticipatia detinuta de editura Nemira. Numele sau este intens asociat cu proza gotica.

“Ceasul Fantasmelor” este un volum care intruneste mai multe lucrari de proza scurta, fantastica. Avem in cadrul acestuia povestiri gotice, fantasy, horror dar si science fiction. Ceea ce m-a impresionat la “Ceasul Fantasmelor”, spre deosebire de alte culegeri de povestiri pe care le-am parcurs, a fist in primul rand limbajul si modul de a realiza o descriere. Oliviu Craznic foloseste multe figuri de stil asociate cu un limbaj foarte bogat din punct de vedere al vocabularului. De asemenea, limbajul este adaptat pentru atmosfera fiecarei povestiri. Nu putem sa nu amintim si elementul evident care se face remarcat in volum si anume sentimentul de imersiune in lumea fantastica. Fiecare povestire este traita nu doar citita de catre cel ce intra in lumea magica a acestui volum.

Am ramas atasat de “Lenore Arras”, o povestire scrisa cu deosebita maiestrie, plina de elemnte inedite si relatata intr-un limbaj care te face sa iei contact cu lumea arhaica in care aceasta are loc, apoi de “Insangerata, luna”, povestirea fantastica-horror care iti punea imaginatia la incercare pana la un asemenea nivel incat incepeai la randul tau sa fii inspaimantat, de “Spiridusii Albi”, o poveste care te va face sa nu mai fii niciodata curios despre ceea ce poti gasi in locuri neexplorate dar si de cele patru povestiri din ultima parte care sunt adunate sub titlul Intalnire cu Ermengaarde, povestiri plasate in acelasi univers in care am gasit si elementele mele favorite din cadrul unei povestiri SF si anume nave si flote, civilizatii diferite si planete in razboi.

In ceea ce priveste aspectul exterior al volumului, pot sa spun ca ilustratiile de pe coperta dar si calitatea exceptioanala a cartii sunt inca doua elemente care m-au atras sa o cumpar. Pe spatele acesteia avem si o descriere inspirata a continutului, un fel de mic rezumat in doua, trei cuvinte a ceea ce vom putea gasi in paginile volumului.

“Ceasul Fantasmelor” impresioneaza prin stilul de a scrie al autorului si prin sentimentul de imersiune care se repeta, fara exceptie, in cazul fiecarei povestiri. Volumul beneficiaza intr-adevar de o abordare literara si se deosebeste de alte stiluri de a aborda o povestire prin faptul ca istorisirea unei intamplari nu se aseamana cu un jurnal de bord, scurt si la obiect. Putem observa relaxati armonia relatarii literare a unei povestiri.

Va recomand cu cea mai mare sinceritate “Ceasul Fantasmelor” pentru momentele in care doriti sa calatoriti in lumea supranaturalului, in timp sau in spatiu deoarece volumul le intruneste pe toate alaturate intr-o armonie sublima.


Capitanu’ va ureaza o seara faina si read on!

No comments:

Post a Comment