Sunday, July 26, 2015

Cateva ponturi despre cum ca ai avea ceva probleme cu mediul virtual

Acesta se doreste a fi un articol care sa atraga atentia oamenilor cum ca in afara de display si o fereastra, chiar mai exista si altceva in lumea reala. In lumea aia urata de care noi fugim pentru ca ne refugiem in display-ul cu fereastra, mai exista si interactiune interumana, mai exista locuri de vazut, destinatii de calatorie, locuri in care sa te plimbi sau sa te distrezi, doar pentru ca „de-aia”, pentru ca poti.

Si eu sunt gamer, pasionat de tehnologie, pasionat de internet, pasionat de reparat software, pasionat de fotografie digitala (si aia iti cere timp la PC)... si totusi, nu ma regasesc in cele de mai jos. Ponturile sunt facute pentru a descrie starea de dependenta de online la nivelul in care poti ajunge sa te depaseasca o situatie reala. Multi oameni probabil se gasesc acolo iar cand trezirea are loc prea tarziu s-ar putea ca persoana in cauza sa descopere, ori cat de mult i-a luat sa se trezeasca, ori cat de gol este imprejur atunci cand display-ul si fereastra nu mai functioneaza...

Ponturile:

Daca atunci cand scapi de la serviciu sau atunci cand esti in concediu sau in orice alt moment liber al vietii tale stai si vorbesti doar pe internet, atunci e o problema.

Daca oamenii pe care te poti baza si care sunt cei mai aproapiati de tine, sunt doar prieteni virtuali cu care nu te-ai vazut niciodata, oricat de aproape sau departe ar fi ei, atunci e o problema.

Daca ai o relatie pur virtuala pe care nu urmaresti sa o faci sa evolueze in una reala, atunci e o problema.

Daca alegi inevitabil mediul online in detrimentul interactiunii, iesitului din casa, vorbitului cu o persoana cu care poti avea contact... atunci din nou e o problema.

Daca iti faci prieteni online si totusi atunci cand apare ocazia sa-i vezi in viata reala, nu vrei... atunci apare din nou o problema.

Daca uiti de tot in fata calculatorului, fara sa fii la munca, daca uiti sa mananci, sa bei apa, sa dormi, pierzi notiunea timpului, pierzi evenimente importante... atunci e o problema.

Daca relatiile din viata reala, fie ele intime sau doar de prietenie, sunt afectate de timpul tau in online, inseamna ca pe undeva pe acolo, e o problema.

Daca dezvolti o anxietate ca vei ramane deconectat din online (gen cade internetul, se strica terminalul, iti iei terminale de rezerva...) atunci ai o problema.

Nu uita ca prin internet poti sa iti faci prieteni noi, poti sa inveti lucruri care iti vor dezvolta o cariera solida, poti sa ai o relatie si poti sa cunosti in fiecare zi oameni noi, insa fara elementul lumii reale, mediul online devine o capcana fara iesire.

Singurul sfat valabil pe care cineva il poate da din afara este sa incerci sa vezi si altceva in afara de online, si sa te trezesti inainte ca lumea din jurul tau sa para foarte goala si foarte „inainte” fata de tine... Mediul online si tehnica sunt parte din viata noastra si vor fi mereu, insa niciodata tehnica nu a reusit sa faca sclavi din oameni fara voia acestora.


Capitanu’ va saluta si va ureaza o seara frumoasa!

No comments:

Post a Comment